Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai ceva ca Gog! Un deţinut de 42 de ani de la Penitenciarul din Craiova şi-a bătut un cui în cap!

Publicat in Cancan, vineri 18 mai 2012 ·

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Craiova, Cătălin Borleanu, deţinutul are 42 de ani şi se află în penitenciar din 2009, fiind condamnat la patru ani şi două luni de închisoare pentru tentativă de furt calificat.

Deţinutul, care figurează în evidenţele cabinetului medical din penitenciar ca având afecţiuni psihice uşoare, mai avea patru luni până când ar fi trebuit să-i fie analizată perioada detenţiei, pentru a se stabili dacă va putea fi eliberat.

Joi seară, bărbatul şi-a înfipt un cui în frunte. Borleanu a precizat că incidentul a avut loc în celulă, în prezenţa mai multor deţinuţi, care au anunţat gardianul de serviciu, iar vineri dimineaţă bărbatul a fost transportat la spital, fiind internat în secţia de neurochirurgie, unde va fi operat.

"Este foarte mare riscul, din păcate nu putem scoate cuiul pur şi simplu pentru că este înfipt foarte adânc. E un risc de infecţie, iar o infecţie care se propagă la cap îi pune viaţa în pericol. Va intra acum în operaţie şi vedem ce se poate face", a declarat şeful secţiei de neurochirugie a Spitalului de Urgenţă Craiova, Alexandru Cameniţă.

El a spus că în urmă cu câţiva ani la Craiova "a fost o adevărată modă cu deţinuţi automutilaţi", iar de-a lungul anilor doi deţinuţi au murit după ce şi-au bătut cuie în cap.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Craiova, Cătălin Borleanu, deţinutul are 42 de ani şi se află în penitenciar din 2009, fiind condamnat la patru ani şi două luni de închisoare pentru tentativă de furt calificat.

Deţinutul, care figurează în evidenţele cabinetului medical din penitenciar ca având afecţiuni psihice uşoare, mai avea patru luni până când ar fi trebuit să-i fie analizată perioada detenţiei, pentru a se stabili dacă va putea fi eliberat.

Joi seară, bărbatul şi-a înfipt un cui în frunte. Borleanu a precizat că incidentul

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Începe perioada electorală pentru alegerile prezidențiale / În această săptămână se constituie Biroul Electoral Central / Candidaturile trebuie depuse până în 15 martie

G4Media acum 50 minute
Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână când va fi constituit Biroul Electoral Central, transmite Agerpres. Primul tur al alegerilor prezidenţiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai. Biroul Electo

Doi oameni au murit după ce o mașină s-a lovit de un TIR pe Centura București, în zona localității Glina

Ziare.com acum 59 minute
Două persoane au murit în urma unui accident produs luni dimineaţă, 17 noiembrie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina, după ce un autoturism s-a ciocnit cu un autotren. ”Pe DNCB (Centura mun. Bucureşti), la kilometrul 24+300

Premierul britanic se oferă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina. „Este o chestiune existenţială pentru întreaga Europă”

HotNews acum 51 minute
Premierul britanic Keir Starmer a declarat duminică că este gata să trimită trupe britanice în Ucraina ca parte a oricărei forţe de menţinere a păcii după război, încercând să arate Statelor Unite că naţiunile europene ar trebui să aibă un rol în di

Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite, în contextul existenţei perspectivei unor negocieri de pace / Mai devreme, liderul ucrainean avertiza: "Credem că Putin va declara război NATO" - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite duminică seară, în contextul intensificării perspectivei unor posibile negocieri care să pună capăt războiului Moscovei împotriva Ucrainei, relatează AP. Preşedintele am

Opoziția depune luni în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu. Ce șanse sunt să treacă

Adevarul acum o ora
Moţiunea de cenzură denumită "Premierul NORDIS trebuie să plece!" anunţată de AUR în urmă cu o săptămână şi semnată de 125 de parlamentari AUR şi S.O.S. urmează să fie depusă, luni, la Parlament.

MApN: Atac cu drone în apropierea frontierei Ucrainei cu România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Ministerului Apărării, forţele Federaţiei Ruse au executat, în noaptea de duminică spre luni, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea fro

CNAB - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei / Unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavelor

News.ro acum o ora
Traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, anunţă luni Compania Naţională de Aeroporturi Bucureăti (CNAB), care precizează că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aer

Preotul acuzat că a fost plantat de Rusia în BOR, suspectat că și-a incendiat singur mașina: percheziții la locuința lui Ciprian Mega

Adevarul acum 31 minute
Preotul Ciprian Mega, acuzat că a fost plantat în Biserica Ortodoxă a României (BOR) de către Biserica Ortodoxă Rusă, este suspectat că și-a incendiat singur mașina.

CFR Călători Tren deraiat între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Trafic feroviat blocat

Ziua Constanta acum 17 minute
Un tren a deraiat în cursul acestei dimineți, 17 februarie 2025, între stațiile Mălnaș Băi și Bicsadu Oltului. Potrivit CFR Călători, în jurul orei 08:20, pe raza teritorială a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Brașov, trenul R 4504, remorcat cu lo

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-8°/-1°
Iasi
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°