Un elev de 16 ani din Drobeta Turnu Severin a ajuns cu capul spart la spital după ce s-a luat la bătaie cu un coleg de clasă.
Totul s-a petrecut la Colegiul Tehnic „Decebal“, se pare chiar în timpul orei de biologie. „Ancheta este în desfăşurare. În astfel de cazuri nu putem să spunem cu exactitate. Ştim doar că în urma unei neînţelegeri între doi elevi, unul dintre ei a fost lovit în zona capului. Elevul a fost preluat de medici pentru îngrijiri medicale“, a spus poliţistul de caz.
Elevul a fost transportat la spital. „Tânărul care a ajuns la Urgenţă prezenta un traumatism închis în zona capului, avea stare bună, stabil hemodinamic. A primit toate îngrijirile medicale şi a fost supus unui examen computer tomograf. A rămas sub supraveghere“, a declarat Elena Bololoi, director medical.
Directorul unităţii de învăţământ a avut altă variantă şi a susţinut că totul s-a întâmplat în pauza dinaintea orei de biologie şi că, în timpul orei, elevului i s-ar fi făcut rău. Tot directorul a mai spus că elevul ar fi fost lovit cu un placaj uşor în cap, nu cu un scaun. „A fost vorba despre o joacă între elevi, nu a fost o bătaie. Totul s-a întâmplat în pauză şi la ora de biologie elevului i s-a făcut rău. Am deschis o anchetă să vedem cum s-a întâmplat totul“, a spus Florentina Watzlawek, directoarea Colegiul Tehnic „Decebal“.
Ancheta poliţiei va stabili cu exactitate desfăşurarea evenimentelor. La sfârşitul anului 2011, înaintea vacanţei de Crăciun, alt elev al aceluiaşi liceu a fost înjunghiat în spate, la poarta unităţii de învăţământ de un tânăr, în urma unui conflict cauzat de o fată din liceu.
În paralel cu ancheta poliţiei a mai fost deschisă şi o anchetă internă a liceului.
Un elev de 16 ani din Drobeta Turnu Severin a ajuns cu capul spart la spital după ce s-a luat la bătaie cu un coleg de clasă.
Totul s-a petrecut la Colegiul Teh