Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveşti despre poveşti/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 18 mai 2012 ·

Luni, 14 mai, în ceainăria Cărtureşti Verona, Editura Vellant a deschis o uşă spre lumea basmului autohton prin expoziţia "Pasărea măiastră: poveste şi ilustraţie românească". Planşele care stau la baza titlurilor incluse în colecţia "Pasărea măiastră" sunt scoase acum la lumină pentru a fi studiate pe îndelete de cei care sunt curioşi cu privire la munca şi inspiraţia din spatele unei cărţi ilustrate.

Trei poveşti, trei stiluri şi trei viziuni diferite sunt aduse împreună în cadrul expoziţiei, pentru a reflecta extraordinarul potenţial al basmului însoţit de ilustraţie. Lucrările prezentate de Cristiana Radu, Nura El-Sayed şi Mădălina Andronic spun o poveste a lor, care duce mai departe şi îmbracă în haine noi basmele de Ion Creangă, Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, apropiindu-i pe cei mici de textul clasic. Tocmai de aceea, pe lângă lucrările celor trei ilustratoare, în expoziţie îşi vor găsi locul şi planşele create de copiii care au participat la atelierele de ilustraţie de carte organizate de Studio Creativ, în perioada 21 aprilie - 7 mai, pornind chiar de la textul celor trei poveşti incluse până acum în colecţia "Pasărea măiastră" de la Vellant.

Colecţia "Pasărea măiastră" îşi propune să readucă poveştile româneşti în atenţia cititorilor prin ilustrarea şi reinterpretarea lor vizuală de către artişti români contemporani. Cele trei titluri care au deschis colecţia şi care vor fi incluse în expoziţie sunt: "Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creangă, ilustrată de Cristiana Radu, "Făt-Frumos din lacrimă", de Mihai Eminescu, cu ilustraţii de Nura El-Sayed, şi "Zâna Zorilor", de Ioan Slavici, în ilustraţiile Mădălinei Andronic.

Colecţia "Pasărea măiastră" şi seria de felicitări şi cărţi poştale "Vellant iubeşte ilustraţia românească" fac parte dintr-un proiect mai amplu al Editurii Vellant de descoperire, susţinere şi promovare a talentului în mater

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 6 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 5 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 4 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 7 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°