Preţul fix din contractele Hidroelectrica încheiate cu 'băieţii deştepţi' a fost eliminat, iar noul preţ este stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, la o conferinţă de presă.
"După primele zece zile de mandat am reuşit să eliminăm preţul fix din contracte şi să avem preţ stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie. Ce nu s-a reuşit în 10 ani, am reuşit noi în 10 zile. Un alt succes este că Fondul Proprietatea, acţionar în cadrul Hidroelectrica a revenit în echipa de negociere, a semnat documentele. Ştim că poziţia FP la negocierile anteriare a fost că nu e de acord cu un preţ fix", a afirmat Daniel Chiţoiu.
Potrivit ministrului citat, negocierile sunt în continuare în derulare, urmează alte etape, astfel încât până la finalul lunii mai să fie încheiate renegocierile şi contractele.
De asemenea, ministrul Economiei a spus că aceste contracte bilaterale vor fi transparentizate.
Comisia Europeană a anunţat, în aprilie, iniţierea a cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie electrică
Contractele încheiate de Hidroelectrica sunt investigate, în prezent, atât de Comisia Europeană, din punct de vedere al unui posibil ajutor de stat, cât şi de Consiliul Concurenţei pentru posibile practici anticoncurenţiale prin blocarea accesului pe piaţa de energie electrică.Interesul nostru nu este de a avea o creştere semnificativă într-un an şi de a trece vânzarea de energie pe piaţa concurenţială. Pierderile înregistrare