Nimic din ceea ce face acum coaliţia PSD-PNL pentru a prelua rapid şi total puterea nu este nou. Acest tandem, să nu uităm, a mai condus România şi în anii 2007-2008, chiar dacă, de formă, Executivul era dominat de liberali. Succesul parteneriatului, care a avut ca fundament susţinerea în Parlament a unui guvern minoritar, s-a văzut inclusiv în miliardele de euro primite în prag de alegeri de baronii locali PSD.

Pentru cine îşi aminteşte vremurile acelea, repopularea masivă a aparatului de stat şi a companiilor publice cu "tehnocraţi" roşii şi galbeni, care îi înlocuiesc pe cei portocalii, nu vine ca o surpriză. Şi declaraţiile iresponsabile ale unor lideri USL care cer deschiderea baierelor bugetului pentru diverse cheltuieli populiste, care în final tot din împrumuturi externe vor fi acoperite, sună familiar. În 2008 negau apropierea iminentă a crizei venite din SUA, astăzi ignoră lecţia dură pe care a primit-o Grecia.

Am mai trecut prin ciclul angajărilor masive în administraţie, menite să hrănească o clientelă politică hămesită după trei ani de opoziţie. Am mai văzut filmul politizării justiţiei şi al încercărilor de a bloca lupta anticorupţie, atunci când Monica Macovei a fost înlocuită cu Tudor Chiuariu. Până aici, nimic nou sub soare.

Elementul cu adevărat şocant de pe agenda 2012 a uniunii PSD-PNL este însă atitudinea faţă de o chestiune de importanţă vitală - resursele energetice. Dependenţa de gazele ruseşti, mai precis. Aici nu mai este vorba de furtişaguri mărunte, ci de interesul naţional în înţelesul său cel mai autentic şi mai profund.

Oricât ar încerca echipa de manipulare a USL să deghizeze subiectul exploatării gazelor de şist într-o temă de conflict politic, Ponta vs Ungureanu, sau una naţionalist-justiţiară, "nu ne vindem ţara", decizia noului Executiv de a bloca materializarea contractelor cu Chevron are legătură