B. Fundoianu – Opere I. Poezia antumă, Seria Fundoianu – Fondane,

ediţie critică de Paul Daniel, George Zarafu şi Mircea Martin,

cuvânt înainte şi prefaţă de Mircea Martin,

postfaţă de Ion Pop,

cronologia vieţii şi a operei şi sinopsis al receptării de Roxana Sorescu,

Bucureşti, Editura Art, 2011, 386 de p.

Poate o ediţie critică să influenţeze valutarea unui scriitor şi să reconfigureze canonul istoric cu care operă m?

Teoretic, nu. Mai ales când este vorba de un autor care, prin destin şi printr-o activitate literară de răsunet, este suficient de cunoscut, chiar în absenţa unei priviri de ansamblu asupra creaţiei sale.

Practic, după lectura ediţiei de poezii antume B. Fundoianu, cred că aserţiunea poate şi chiar trebuie să fie amendată. Deoarece, în ciuda unui destin contorsionat (încheiat, din nefericire, în cuptoarele de la Auschwitz), opera scriitorului şi filosofului, în bună măsură necunoscută, are o amplitudine care redimensionează părţile din care este alcătuită. De-abia în prezenţa creaţiei integrale putem discerne etosul lui Fundoianu şi resorturile interioare ale unei creaţii care n-a lăsat pe nimeni indiferent, chiar dacă n-a fost până acum validată ca fiind de primă mărime, nici în România, nici în Franţa. Ediţia B. Fundoianu – Opere I. Poezia antumă, apărută în cadrul Seriei „Fundoianu – Fondane”, ne îndeamnă, aşadar, la o revizuire a diagnosticului pus de critica interbelică.

Să mai zăbovim, însă, puţin asupra biografiei operei. Fundoianu, în ipostaza sa românească, mai mult decât în cea franceză, a fost un risipitor, care, pentru adevărurile sale de conştiinţă, a sacrificat prietenii şi alianţe în măsură să-i ofere o mai bună receptare. El şi-a îndepă rtat prietenii (pe colegii de generaţie avangardişti) şi şi-a radicalizat adversarii (extrema dreaptă şi naţionaliştii)