Nu o data s-a lasat plangand in fata camerelor de luat vederi. Intotdeauna in fata obiectivului si niciodata in privat. Din spatele usilor inchise au transpirat doar povesti cu scrumiere aruncate in capul celor care aveau alte idei.
Acum, cand sta inchis si tace in dealul Cotroceniului, cand copilotul pare sa nu rateze o zi sa nu mai arda o smetie fostei guvernari, acum oare presedintele o fi scapat vreo lacrima in coltul ochiului? Ma indoiesc.
Nervii, oftica si dracii genereaza in cazul personalitatilor compulsive doar iesiri necontrolate.
Profesoarei care i se plangea ca nu are cu ce sa isi plateasca asigurarea, pentru ca tocmai ce-i luase 25% din salariu, Basescu i-a taiat-o scurt: "sa terminam cu tatismele". Pe batrana care i se plangea ca nu mai are din ce sa cumpere o paine, pentru ca urma sa fie impozitata pensia, presedintele a trimis-o sa isi faca singura pita cea de toate zilele.
Tot cu ocazia vizitelor facute prin tara la inundatiile din 2010, presedintele a gasit resurse ca in fata durerii sa raspunda cu un cinism demn de filmele cu cyborgi. Ba a lasat de la el si ceva mai mult: o sfidare a tuturor sentimentelor de empatie care leaga oamenii indiferent de statutul lor social.
A plans insa cu lacrimi siroaie in campanii. In 2004, cand lui Stolojan i s-a facut rau. In 2007, cand a fost suspendat. Pe astea le putem pune pe seama nervilor slabiti. In campania din 2009, cand se ridica steagul, varsa de fiecare data cate o lacrima. Un cinic si un dur cu suflet de copil.
A plans cand a spus "sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!", probabil tot de oftica. A mai plans si in vara lui 2011 cand vorbea despre persoanele de varsta a treia. Ultima oara, dupa protestele din Piata Universitatii, cand raspundea atacurilor lui Ion Iliescu.
In fata multimilor, pentru o idee sau din cauza unei per
