Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susţinut, vineri, că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruţa Kovesi este un plagiat şi a depus documente care susţin această acuzaţie la Ministerul Justiţiei, la CSM şi la Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare. Procurorul General al României a primit pentru această lucrare calificativul "Magna Cum Laude".
GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara.
Potrivit GIP, lucrarea de doctorat este un "plagiat începând chiar de la prima propoziţie".
Sursa: GIP
GIP afirmă că prima frază din teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi reproduce "cuvânt cu cuvânt, fără să citeze", prima frază din studiul "Lupta societăţii organizate împotriva criminalităţii organizate" publicat de col. (r) prof. dr. Ion Dragoman şi drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I" în nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruţa Kovesi să-şi susţină teza de doctorat.
De asemenea, GIP susţine că Laura Codruţa Kovesi ar fi copiat fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele lucrări cunoscute în domeniu, studii din reviste de specialitate, strategii guvernamentale, dar şi referate disponibile pe internet, pe site-uri specializate.
GIP susţine că Laura Codruţa Kovesi a inserat în lucrarea sa note de subsol şi referinţe bibliografice ca si cum ar fi citit lucrările respective şi precizează că, în realitate, procurorul general a copiat pasajele din lucrările plagiate, cu tot cu note.
"Fără să citeze sursa, Laura Codruţa Kovesi a copiat, la pagina 16 din teza sa, pasaje întregi din lucrarea lui Nicolae Lupulescu “Spălarea banil