Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţoiu, ministrul Economiei: Preţul fix din contractele încheiate cu "băieţii deştepţi" a fost eliminat

Publicat in Jurnalul, vineri 18 mai 2012 ·

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu / Foto: INTACT IMAGES/Dragos Stoica Preţul fix din contractele Hidroelectrica încheiate cu "băieţii deştepţi" a fost eliminat, iar noul preţ este stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie, a declarat, astăzi, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu, într-o conferinţă de presă.

"După primele zece zile de mandat am reuşit să eliminăm preţul fix din contracte şi să avem preţ stabilit la nivelul pieţei concurenţiale, ajustat prin mecanisme de corecţie. Ce nu s-a reuşit în 10 ani, am reuşit noi în 10 zile. Un alt succes este că Fondul Proprietatea, acţionar în cadrul Hidroelectrica a revenit în echipa de negociere, a semnat documentele. Ştim că poziţia FP la negocierile anteriare a fost că nu e de acord cu un preţ fix", a afirmat Daniel Chiţoiu.

Ministrul Economiei a mai spus că negocierile sunt în continuare în derulare şi că urmează alte etape, astfel încât până la finalul lunii mai să fie încheiate renegocierile şi contractele. Ministrul nu a dat detalii despre formula sau pretul pe fiecare MWh, insa a lasat sa se inteleaga ca va exista o reducere fata de actualele niveluri de 220-250 lei/MWh. El a spus ca pretul va varia in functie de programul de preluare, plata in avans sau preluarea in banda.

El a recunoscut ca in ultimii 10 ani Hidroelectrica a avut pierderi de un miliard de euro din cauza contractelor bilaterale si, daca ar fi avut acesti bani la dispozitie, compania nu s-ar mai fi imprumutat, n-ar fi platit dobanzi sau ar fi dat impozite si "nu ajungeam la taieri de pensii si salarii".

Cele mai mari contracte sunt semnate cu Alro- unde pretul este legat de pretul aluminiului de pe bursa de la Londra, plus traderii Energy Holding, Alpiq Romenergie, Alpiq Industries, Energy F

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Un bărbat înjunghiat a fost dus la spital în stare gravă. Poliția anunță că și-a scăpat singur un cuțit în picior, într-un magazin

Ziare.com acum 35 minute
Un bărbat înjunghiat într-un magazin din centrul municipiului Constanţa şi-ar fi provocat singur rana, din greşeală, în timp ce analiza ustensile de bucătărie i-ar fi scăpat din mână un cuţit, în zona piciorului, a informat Inspectoratul de Poliţie

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°