Într-un format inedit, itinerant, s-a desfăşurat, la Călimăneşti şi la Alba Iulia (4-6 mai 2012), cea de-a V-a ediţie a „Colocviului romanului românesc contemporan“. S-ar zice că romancierii au mers pe urmele voievozilor Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul, poposind o zi pe malul Oltului, la Hotel Căciulata, aproape de Mânăstirea Cozia, pentru a ajunge la o reunire (de spirite) triumfală în Cetatea Albei, în plină sărbătoare a oraşului.

Ei, dar „ceasul nălucirei”, dacă a cuprins pe cineva, a durat cel mult o seară (aceea a sosirii la Călimăneşti: de sus, de la balcon, Oltul se vedea negru, luna era plină, umbrele prindeau viaţă). Poezia locului, sepulcrală sau nu (căci, privind munţii şi stelele, puteai îmbrăţişa feeria nocturnă), a fost spulberată de o dimineaţă a dezvrăjirilor, fiindcă prozatorii aveau de răspuns la întrebarea „Cum se scrie un roman?” – tema colocviului din acest an. Într-o formulare mai pretenţioasă: „Poieticile romanului”, aşa cum o numise iniţial Gabriel Chifu, când se puneau la cale proiectele USR. Indiferent de generic, ideea a rămas aceeaşi: deconspirarea unor „secrete” de laborator al creaţiei, de poiein, şi, de ce nu?, a modului în care se raportează romancierii la actul scrierii unui roman. Nicolae Manolescu, moderatorul colocviului şi incitatorul experimentat al dezbaterilor, a vorbit despre scepticismul său în privinţa unei puternice conştiinţe teoretice a romancierului român: Dana Dumitriu, cu decenii în urmă, intenţionase să culeagă şi să comenteze opiniile despre roman ale marilor scriitori interbelici, dar renunţase, constatând, cu excepţiile de rigoare (Camil Petrescu sau Mircea Eliade), precaritatea acestora. De fapt, criticul şi istoricul literar le-a aruncat, astfel, o mănuşă romancierilor. Fiecare a ridicat-o şi a încercat să deschidă cu sabia gândirii critice – da, chiar aşa, ca romancier obligat să mânui