În plin „sezon” al căpuşelor, conducerea mai multor spitale din țară a hotărât să îi taxeze pe cei care vin la medic pentru tratament după ce au fost muşcaţi de insecte.
La Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj, dar şi la cel Judeţean din Braşov, plăteşti pentru a ţi se scoate căpuşa, dar şi pentru a fi consultat și pentru a primi rețete. Oamenii au plecat capul şi au băgat mâna în buzunar de frica unei posibile infecţii cu Lyme, boală care se transmite prin muşcătura de căpuşe.
În timp ce la Cluj oamenii trebuie să plătească 30 de lei, la Braşov sunteţi tratat gratuit doar dacă vă prezentaţi la medic în câteva zile de la incident, în acest caz consultație fiind considerată urgenţă. Dacă întârziaţi, vă costă 35 de lei.
Problema căpuşelor a devenit una extrem de serioasă în România.
Numai în Bucureşti, aproape 1.000 de persoane s-au prezentat la camera de gardă a Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", în ultimele trei luni, după ce au fost înţepaţi de căpuşe. Anul, trecut au fost doar 800 de cazuri tot anul, din care jumătate au fost confirmate cu boala Lyme.