Vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a declarat, vineri, că s-a "împăcat" cu şeful statului, cel care, în 2005, o trimitea pe "centura politicii". Şandru spune că, acum, "judecând pragmatic", lovitura primită atunci de la şeful statului, "un om drag" pentru ea, a ajutat-o forte mult în politică.
Lavinia Şandru a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul de campanie al partidului din Craiova, că întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu a avut loc pe holurile Palatului Cotroceni, la învestirea Guvernului Ungureanu, potrivit Mediafax.
"M-am împăcat cu Traian Băsescu. Ne-am întâlnit pe un coridor. Traian Băsescu traversa coridorul, eu ieşeam cu colegii. S-a întors spre mine preşedintele, m-am uitat la el, mi-a zâmbit, ne-am îmbrăţişat. A fost aşa un sentiment... Pentru el a fost un sentiment că m-am întors de undeva de unde plecasem. Pentru mine a fost aşa un sentiment că m-am revăzut cu un om, la care, credeţi-mă, am ţinut enorm şi sunt convinsă că la un moment dat vom sta amândoi şi vom râde de perioada de care vă amintiţi şi dumneavoastră", a menţionat Şandru.
Vicepreşedintele UNPR a mai spus că i-a mulţumit lui Traian Băsescu deoarece lovitura primită a ajutat-o ca om politic.
"Dacă este să judecăm pragmatic, acum, pe mine, ca om politic, m-a ajutat foarte mult lovitura aia pe care am primit-o, pe care o primeşti de la un om drag, un om în care crezi. Pe mine m-a ajutat, pentru că am fost obligată să fac politică într-o zonă de haiducie, cam cum faceţi voi presă în fiecare zi. Am făcut o politică în zona de haiducie, în zona de centură politică, nu mi-e ruşine, e brand-ul meu, centura politicii, nu-l las la nimeni. Să fie clar, de pe centură lucrurile se văd mai bine decât de la putere şi de la opoziţie. Centura e o zonă extrem de sfântă în politică", a adăugat Şandru.
În 2005, preşedintele Traian Băsescu critica demersul