Cancelarul german Angela Merkel a sugerat astăzi organizarea unui referendum în Grecia, în paralel cu alegerile legislative din 17 iunie, asupra rămânerii statului elen în zona euro, a anunțat biroul premierului grec interimar. Sursa: Reuters
În timpul unei discuții cu șeful statului elen, Carolos Papoulias, șefa guvernului de la Berlin a evocat „ideea organizării unui referendum, în paralel cu alegerile, pentru a afla dacă cetățenii greci doresc sau nu să rămână în zona euro”, spune un comunicat transmis de biroul premierului de la Atena.
”Este clar că această chestiune depășește competențele guvernului interimar”, susține textul.
Le Figaro amintește că Angela Merkel s-a opus cu vehemență, până acum, ideii organizării unui referendum, lansată în octombrie 2011 de premierul grec de la acea vreme, socialistul Georgios Papandreou. Acesta a fost nevoit să demisioneze ulterior, după ce parlamentul de la Atena a refuzat să aprobe măsurile de austeritate impuse de UE, FMI și Banca Centrală Europeană.
Scenariul unei ieșiri a Greciei din zona euro a fost tot mai invocat în ultimele zile, după ce șefii principalelor partide de la Atena nu au ajuns la un acord pentru formarea unui guvern, în urma alegerilor legislative din 6 mai.