Daniela Plugaru, 17 octombrie 1964, ora 3.45, Râmnicu Sărat. Balanţă cu ascendentul în Fecioară.
Astrograma dv. conţine numeroase elemente care vorbesc despre o viaţă interioară bogată, o înclinaţie către profunzime şi o mare sensibilitate. Unul dintre aceste elemente atenţionează însă asupra lipsei unui scop important căruia să îi dedicaţi aceste resurse deosebite. Dacă ora e bună, scopul este strâns legat de evoluţia profesională, de rolul dv. în comunitate, în mica societate din care faceţi parte. E bine să nu vă ascundeţi de lume, pe motiv că familia nu are încredere în calităţile dv. sau de teamă că nu veţi fi apreciată la nivelul la care aţi dori. Se poate vorbi despre o latură artistică ce poate fi utilizată benefic sau de o înclinaţie către cercetarea psihicului uman, în scopul alinării suferinţelor.
Ecaterina Marinescu, 10 octombrie 1974, ora 4.30, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Fecioară.
Dacă ora e bună, nu aveţi motive reale de îngrijorare legate de numărul căsătoriilor sau de iubirea imposibilă. Aveţi puterea de a trece prin diverse încercări pentru a vă întări caracterul şi a vă modifica mereu viziunea despre lume, în sensul lărgirii acesteia, pentru a înţelege mai bine ce şi cum se petrece în viaţa dv. În afara unor elemente pozitive care vă sprijină constant, există şi câteva care trimit cu gândul la dificultăţi în exprimarea sentimentelor, din cauza unor îndoieli profunde, legate de sentimentul de dragoste în sine. Este benefic să acceptaţi ideea că dragostea este un sentiment complex, care are o dinamică proprie, se manifestă în moduri diferite, se mişcă, este viu, nu stagnează şi nu este fix.
Florentina Roşu, 26 februarie 1955, ora 10.20, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Taur.
Vă aflaţi în faţa unei ocazii unice, în sensul că este cel mai potrivit moment pentru a asimila o anumită experienţă