Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Procurorul general şi şeful DNA numiţi doar de CSM, actuala politizare este adusă de Macovei

Publicat in Romania Libera, vineri 18 mai 2012 ·

Procurorul general al României şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie numiţi doar de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), fără implicarea ministrului Justiţiei şi a preşedintelui ţării, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

"Foarte curând va trebui să revenim la sistemul pe care l-am promovat în 2004, când Cristian Diaconescu (actual consilier prezidenţial-n.r.) era ministru al Justiţiei, în care atât şeful DNA, cât şi procuror general să nu mai aibă nicio legătură în ceea ce priveşte numirea nici cu ministrul, nici cu preşedintele, ci doar cu CSM. Ăsta este un sistem politizat adus de Macovei când era ministru foarte bun prieten cu preşedintele", a spus Ponta, la RTV.

El a arătat că, din câte ştie, fără a avea atribuţii în acest domeniu ca prim-ministru, atât şefului DNA, Daniel Morar, cât şi procurorului general Codruţa Kovesi le expiră mandatul în jurul atei de 1 septembrie şi a susţinut că nu a discutat cu ministrul Justiţiei legat de nominalizările pe care acesta urmează să le înainteze.

"Ministrul are de la mine mână liberă totală pentru a asigura independenţa justiţiei şi a propune oameni care să nu aibă nicio legătură nici cu preşedintele, nici cu primul-ministru, nici cu PSD sau PDL. Am fost procuror atâţia ani şi dacă am urât ceva era să primesc tot felul de influenţe politice. Nu o să fac eu acum exact ce nu îmi plăcea mie atunci", a spus Ponta.

Întrebat dacă era deci supus ca şi procuror unor astfel de influenţe, premierul a răspuns zâmbind că "nu mai ţin minte exact, eram foarte tânăr". Procurorul general al României şi şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie trebuie numiţi doar de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), fără implicarea ministrului Justiţiei şi a preşedintelui ţării, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

"Foarte curând va trebui să rev

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Primim acasă primul grup de ostatici israelieni ca parte a acordului din Gaza, inclusiv un cetăţean român şi unul de origine română / Lăudăm eforturile susţinute şi substanţiale ale mediatorilor la nivel înalt

News.ro acum 58 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, duminică, un mesaj după intrarea în vigoare a acordului între Israel şi Hamas, precizând că primim acasă primul grup de ostatici israelieni ca parte a acordului din Gaza, inclusiv un cetăţean român şi unul de orig

Ciolacu spune că două din cele trei ostatice eliberate de Hamas au legătură cu România

Mediafax acum 47 minute
„După 470 de zile de captivitate, două femei cu cetăţenie română, respectiv cu origini româneşti, au fost eliberate din Gaza şi se vor întoarce acasă în urma acordului încheiat între Israel şi Hamas. Curajul lor de a rezista în captivitate în condiţ

Prima reacție a lui Călin Georgescu după ce s-a spus că mama lui ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: „Iubiţi-vă mamele, sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu”

Libertatea acum 4 ore
Candidatul independent la Președinție, Călin Georgescu, a reacționat după ce istoricul Florian Bichir a declarat că mama sa, Aneta Popescu, ar fi fost membră a Mișcării Legionare. Georgescu a calificat acuzațiile drept „un atac josnic și fals”.

VIDEO Primele imagini cu cele trei ostatice care au fost predate armatei israeliene, după intrarea în vigoare a armistiţiului dintre Israel şi Hamas

HotNews acum o ora
Primele trei ostatice Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher, care au fost eliberate după un acord între Israel și Hamas, se află în custodia trupelor israeliene din Fâșia Gaza, potrivit Times of Israel. Imagini transmise de televiziune în d

Trump organizează un miting al victoriei la Washington înainte de inaugurare

Mediafax acum 2 ore
„Make America Great Again Victory Rally” al lui Trump - programat pentru ora 15.00 ET (1900 GMT) la Capital One Arena - marchează primul său discurs important la Washington de când şi-a îndemnat susţinătorii să mărşăluiască pe Capitoliu la 6 ianuari

Victor Negrescu combate „aberaţiile extremiste”: România e în UE şi NATO pentru propriul interes

Mediafax acum 2 ore
„În ultimele luni, extremiştii au vânturat toate minciunile şi toate aberaţiile despre politica externă şi europeană. Danemarca a fost creată de România şi România are frontieră la Marea Caspică sunt probabil ilustrative pentru teoriile conspiraţion

Donald Trump anunță că va debloca TikTok și rețeaua va continua să funcționeze în SUA. Care este condiția pe care o va pune

Ziare.com acum 41 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat semnarea în ziua de luni, 20 ianuarie, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA. El a adăugat că dorește ca în perspec

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 6 ore
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

„Salvaţi TikTok!” este apelul lui Donald Trump, în prima zi de interdicție a platformei pe teritoriul SUA

Adevarul acum o ora
După ce populara platformă chinezească nu mai este disponibilă pentru utilizatorii din Statele Unite, preşedintele Donald Trump a scris doar un mesaj scurt, pe contul său de Truth Social: „SALVAŢI TIKTOK!”.

UPDATE - Vaslui: Bărbat împuşcat accidental, în timpul unei partide de vânătoare / Care este starea lui

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost rănit, duminică, după ce a fost atins de alice în timpul unei partide de vânătoare organizate într-o pădure din localitatea Urdeşti, judeţul Vaslui. Fratele victimei a cerut ajutor medical, anunţând că aceasta are plăgi împuşcate la

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/6°
Constanta
acum

dum.

2°/9°
lun.

3°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/3°