PROSPORT, PUMA ŞI SALROM ORGANIZEAZĂ DUMINICĂ, LA SLĂNIC (ORA 11:00), PRIMUL CONCURS PENTRU AMATORI ÎNTR-O SALINĂ!

"Ce se întâmplă în mina de sare, în mina de sare rămâne", aşa spun de peste 20 de ani aruncătorii români care transformă în fiecare iarnă salina Slănic în arenă de antrenament.

Pereţii "Vegasului" uriaşilor din atletism au fost bombardaţi cu ciocane, discuri, bile din fier, suliţe, dar păstrează cu sfinţenie poveşti ţesute în mii de ore de antrenament. ProSport vă prezintă prin vocea unor campioni câteva întâmplări petrecute pe "arena" care duminică (ora 11:00) va găzdui primul concurs de alergare pentru amatori.

De la Grasu la Guşet

La început, pereţii minei de sare recunoscută drept o sursă de sănătate şi agrement au zâmbit încurcat atunci când… "Lumina se oprea brusc, Nicoleta lansa discul şi eu puteam doar să anticipez unde va ateriza farfuria zburătoare. De multe ori, mă aşteptam să-mi pice chiar în cap", dă timpul înapoi antrenorul Costel Grasu. Ulterior, pereţii minei de sare aflate la o oră şi jumătate de Bucureşti au dat şi din umeri nepăsători când… "Mi s-au rupt sârmele şi mânerele de la ciocan, de cât de mult i-am lovit", face o incursiune în trecut şi Bianca Perie, cvdruplă campioană mondială de juniori. Între timp, pereţii templului din sare s-au şi clătinat. Ameninţaţi de forţa uriaşului Gheorghe Guşet: "Acolo puteai face multe aruncări, a fost frumos între 1998 şi 2000. Afară erau -20 de grade Celsius, iar la 200 m sub pământ în jur de 8. Avantajele erau foarte mari, noi n-aveam bani să ne pregătim în străinătate", rememorează recordmenul naţional la greutate (21,04 m). Dar din când în când, pereţii minei mai şi scăpau câte o lacrimă pentru că: "În fiecare an plecam cu câte un bulgăre de sare, aşa ca amintire ornament. Unii îşi luau şi saci de sare ca să pună murăturile! Eu? Niciodată. Că