Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare a galei Ivor Novello Awards pe 2012, fiind recompensată cu două trofee - inclusiv la categoria "compozitorul anului" - la cea de-a 57-a gală de decernare a acestor premii, care a avut loc joi seară, la Londra.
Premiile Ivor Novello, ce recompensează cele mai bune compoziţii din muzica britanică şi irlandeză din anul precedent, sunt decernate prin votul compozitorilor, informează Mediafax.
Adele, care a fost nominalizată la patru categorii, s-a impus în cele din urmă la una dintre cele mai prestigioase categorii - "cel mai bun compozitor" - dar şi la categoria "cea mai difuzată piesă" cu hitul ei "Rolling in the Deep".
Cu toate acestea, artista britanică a pierdut la categoria "cel mai bun album", unde s-a impus PJ Harvey cu materialul discografic "Let England Shake".
Lana Del Rey a triumfat la categoria "cel mai bun cântec contemporan" cu piesa "Video Games", iar Ed Sheeran s-a impus la categoria "cel mai bun cântec" cu piesa "The A Team".
Grupul Take That, care s-a reunit anul trecut cu fostul membru al său Robbie Williams pentru a susţine un turneu mondial sold-out, a fost recompensat cu un trofeu special pentru contribuţia deosebită adusă muzicii britanice.
Gary Kemp, solistul grupului Spandau Ballet, a fost premiat pentru o colecţie de piese excepţionale (Outstanding Song Collection Award), iar cântăreaţa punk-rock Siouxsie Sioux a fost recompensată cu The Ivors Inspiration Award.
Mark Knopfler, solistul trupei Dire Straits, a primit un premiu pentru întreaga carieră.
Anul trecut, rapper-ul britanic Plan B s-a impus la categoriile "compozitorul anului" şi "cel mai bun album" pentru materialul "The Defamation of Strickland Banks", iar single-ul său "She Said" a fost desemnat "cea mai cântată piesă a anului".
Premiile Ivor Novello sunt decernate anual de Academia