Se spune că fiecare ajunge să ocupe locul pe care îl merită în societate. Din nefericire, s-au adunat prea multe excepţii.

Întrebarea de campanie este dacă locul potrivit va fi ocupat de cel mai potrivit om. Obiceiul împământenit la noi, cu precădere în ultimii 22 de ani, demonstrează fără putinţă de tăgadă că o persoană este cu atât mai potrivită (de alţii) să ocupe un loc, cu cât înălţimea funcţiei publice este mai mare. Sigur că şi candidatul trebuie să dea din coate, să arate că merită efortul. Din păcate, nu întotdeauna merită şi locul. S-a văzut asta chiar zilele trecute, la Ministerul Educaţiei, unde fostul ministru recunoştea senin că numele său stă între ale altora pe lucrări plagiate cap-coadă. Alţii i l-ar fi pus acolo, nu el. Premierul a încercat din răsputeri să-l ţină în braţe, dar ruşinea a fost prea mare şi ministrul a cedat, lăsându-l pe şeful Guvernului să suspine pe alte nemulţumiri.

Dar acesta din urmă este prea ocupat să toace bani pe angajări, pe creşteri de pensii şi salarii. Nu că n-ar trebui făcute aceste reparaţii, dar cei care încă mai gândesc limpede se întreabă de unde aceşti bani? Cum de unde? Ia uitaţi-vă cine are mai multe bannere şi afişe electorale! Aşadar, e de unde! Ce contează că după parlamentarele pentru care noul Guvern face toată această campanie pe banii statului, adică ai plătitorilor conştiincioşi de taxe şi impozite, va veni şi factura? Chiar dacă, după ce a acuzat, conform tradiţiei, guvernul precedent şi moştenirea grea, noul premier spune că a găsit şi soluţia: o taxă pe veniturile bugetare mai mari de 10.000 de lei/ lună. Dar câte asemenea venituri sunt? - câteva sute, poate mii, la nivelul ţării. Şi apoi, decât să impună o taxă care mai mult va costa să fie aplicată decât va produce fonduri, mai bine s-ar ţine să reducă consistent lefurile demnitarilor, aşa cum au decis chiar săptămâna acea