Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că începând de vineri a suspendat toate plăţile până la finalizarea auditului făcut în cadrul ministerului.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, că toate ordinele de ministru emise în lunile aprilie şi mai vor fi analizate în cadrul Comisiei de dialog social care va avea loc săptămâna viitoare.
Totodată, Liviu Pop a spus că tot săptămâna viitoare, miercuri sau joi, va avea un răspuns asupra cuantumului sumelor necesare pentru plata comisiilor de la testele naţionale şi examenul de Bacalaureat.
De asemenea, tot în cursul săptămânii viitoare MECTS va primi un răspuns de la Ministerul Finanţelor în ceea ce priveşte posibilitatea achiziţionării camerelor de supraveghere.
În ceea ce priveşte inspectorii generali, ministrul interimar al Educaţiei a spus că vor fi schimbaţi aceia care sunt implicaţi în campania electorală şi se află pe listele electorale.
Liviu Pop a precizat că nu poate lua în calcul învăţământul în trei schimburi, întrucât este împotriva legii Educaţiei şi a precizat că după data de 21 mai se va ocupa de aceste aspecte.