* In curgerea lui molcoma si sinuoasa prin Ardeal, Muresul spune povestea uneia dintre cele mai vechi si mai respectate meserii de pe aceste meleaguri: plutaritul. Din vremea dacilor si pana incoace, in timpurile Imperiului habsburgic, plutaritul pe Mures a fost esential in dezvoltarea economica a Ardealului. Aurul, sarea, lemnul, granele, ba chiar biserici si biblioteci au luat drumul Muresului, pentru a ajunge, prin truda si dibacia plutasilor, la destinatie. Plutaritul era mai mult decat o meserie, era o lectie de viata, spun cei care, in zilele noastre, lupta sa reinnoade aceasta extraordinara traditie *
"Mureseni", adica plutasi
Rar se intampla - dar e cu atat mai minunat si mai plin de sens! - ca numele unui loc, al unui rau sau al unui munte sa se contopeasca deplin cu truda si cu sperantele oamenilor! Omul sfinteste locul, iar locul sfinteste omul. Asa s-a intamplat, cu sute de ani in urma, cu plutasii de pe Mures. Bateau Ardealul cat e de lung, pana prin partile Aradului, iar de acolo mai departe, spre Szeged, cu ciubere de sare, cu grane sau cu lemn, cu tone de incarcatura. Pe orice vreme, ei stateau nemiscati la carma plutelor ce se opinteau printre stanci si pietroaie. Opreau din cand in cand prin sate, in locuri din timp alese, cat sa lase marfa de la munte sau cat sa incarce oarece mai de soi, ce se cerea prin Budapesta ori prin Viena. Apoi o luau din loc, cu noaptea in cap. Coborau mereu pe Mures, statornici precum stelele de pe cer. Li se spunea, simplu, "mureseni". Muresul, raul care le inlesnea drumul din munte spre pusta ungureasca, devenise sinonim cu insasi meseria lor, cu plutaritul. Frumosul nume al plutasilor ardeleni s-a pierdut de mult, cu ani si ani inainte ca meseria lor sa devina, la randu-i, istorie, dupa aparitia barajelor pe rauri, dupa incetarea exploatarii sarii si dupa aparitia automobilelor si a trenurilor. A
