Andrei Şaguna a fost una dintre marile personalităţi ale românilor din Transilvania.

Încep acest comentariu cu o însemnare din 14 decembrie 1949, când Radu Stanca, pe atunci regizor al Teatrului de Stat din Sibiu, îl atenţiona pe I. Negoiţescu, într-o corespondenţă, astfel: ,,să aduci adresa mea la zi, adică:

Lenin 8. Uită-l pe Şaguna"... (cum se numise strada respectivă până atunci). Şi s-a făcut „totul, tovarăşi" să fie uitat, dar ,,memoria" istoriei, în cele din urmă, a învins, chiar dacă îndepărtarea în timp aruncă o umbră ceţoasă peste anumite evenimente importante pentru naţie. Astfel că, de regulă, la 15 mai din fiecare an ar fi de dorit să ne amintim şi de Revoluţia din 1848. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ceea ce ne priveşte pe noi, românii, Adunarea Naţională de la Blaj din 15 mai 1848, a fost condusă de Andrei Şaguna, împreună cu episcopul unit. Cei doi ierarhi, alături de Simion Bărnuţiu şi Avram Iancu, au fost fruntaşii neînfricaţi ai mişcării revoluţionare soldată, după cum se ştie, cu sute de victime generate de asupritori, între aceştia fiind şi marele patriot, preotul lutheran Ştefan Ludwig Roth, executat în fortul de pe cetăţuia Clujului, între altele şi pentru „vina" de a suţine că cel mai bun intermediar dintre naţionalităţile conlocuitoare din Ardeal era limba română, cunoscută aproape de toţi locuitorii Ardealului...

Dar caracterul lui Andrei Şaguna reiese şi din celelalte mari acţiuni, în sprijinul propăşirii poporului român. Este vorba în primul rând de lupta dusă ani de zile pentru recunoaşterea şi resta-urarea mitropoliei ortodoxe române, numită în documentele vremii greco-orientală, cu toate că prelaţii sârbi avertizau autorităţile habsurgice de pericolul renaşterii unui nou imperiu daco-roman. Ca bază a acestui demers au stat şi studiile lui Şaguna de filosofie şi drept urmate la Pesta, dar şi cele de te