Hai să vă pun o întrebare sau două: ce au în comun englezii şi estonienii? Dar românii şi maltezii? Oricât aţi căuta, în afară de una singură, nu cred că veţi mai găsi ceva. Ceea ce-i aseamănă pe unii cu alţii este că ţările din care fac parte respectivii sunt membre în Uniunea Europeană. În rest, nu-i apropie nimic şi prin asta mă refer la religie, istorie, împărţire administrativă, origine, climă, limbă, obiceiuri, tradiţii, temperament, aspiraţii, concepţii de viaţă, scară de valori, etc. O să vă povestesc cum a apărut actuala organizaţie suprastatală numită Uniunea Europeană din perspectiva unor lucruri mai puţin cunoscute, de la crearea ei şi până astăzi.

După încetarea celui de-al doilea război mondial, exista o teamă că nu va trece mult timp şi iarăşi s-ar putea declanşa unul nou. În plus, Franţa avea nevoie stringentă de reconstrucţie. Evident că şi Germania era în aceeaşi situaţie, ca şi Italia, dar ele nu erau în măsură de a cere ceva sau a avea pretenţii, căci se aflau în tabăra perdanţilor. Statele Unite începuseră să ajute economic ţările Europei de Vest, nu total dezinteresat aşa cum s-a tot prezentat, căci planul lor era cu bătaie lungă. Pentru americani devenise tot mai evident că noul sistem social, comunismul, promovat de Uniunea Sovietică, ar fi putut prinde foarte bine într-o Europă sărăcită, cu mase mari de indivizi care trăiau la limita subzistenţei. După război, după toate ororile prin care trecuseră, comunismul avea o aură democratică şi era privit, atât de o parte a oamenilor obişnuiţi, cât şi de reprezentanţi ai elitei culturale, ca fiind singurul capabil să aducă o schimbare în bine, căci mulţi nu îşi doreau nici reîntoarcerea la ceea ce fusese înainte(am folosit surse istorice, nu este o părere sau percepţie personala).

Franţa era un învingător care era în knock-out, căci era aproape la fel de distrusă ca Germania: pie