Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Silaghi: „Lucrările continuă la Autostrada Transilvania. Nu avem cum să abandonăm proiectul”

Publicat in Adevarul, vineri 18 mai 2012 ·

Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în judeţul Bihor, după ce Ministerul Transporturilor va aloca Bechtel, constructorul autostrăzii, suma de 98 de milioane de lei, a anunţat, vineri, ministrul Ovidiu Silaghi.

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat, vineri, pe centura de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe relaţia Vâlcele - Apahida, că proiectul Autostrăzii Transilvania nu va fi abandonat, fiind în interesul Transilvaniei ca lucrările să fie continuate.

"Am avut, joi, o discuţie cu reprezentanţii companiei americane Bechtel şi până la sfârşitul lunii ar trebui să le mai dăm 240 de milioane de lei. Avem deja 98 de milioane, iar ei au spus că se mulţumesc şi cu aceşti bani. Nu am găsit o bogăţie la Ministerul Transporturilor. Vor continua să lucreze şi vom găsi soluţii pentru diferenţă. Lucrările continuă la Autostrada Transilvania, fiind interesul Transilvaniei până la urmă, nu avem cum să abandonăm proiectul. Se va lucra spre Oradea, spre vamă", a spus Silaghi, citat de Mediafax.

El a criticat "şmecheria" de a se face o autostradă "de nicăieri spre nicăieri", făcând referire la tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, din judeţul Cluj. "Noi vrem să o facem de undeva până undeva", a conchis ministrul Transporturilor.

Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro, încheiat cu compania americană Becthel pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri. După şapte ani de la lansarea proiectului, au fost finalizaţi doar 52 de kilometri.

Contractul cu Bechtel a fost renegociat în 2011, compania americană urmând să finalizeze doar două tronsoane din cele opt ale autostrăzii. Guvernul a avizat noul contract, care prevede reducerea costului aferent lucrării cu 50%, la 6,9 milioane euro/km, şi permite scoaterea la licitaţie a tronsoanelor încă neîncepute.

Bechtel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 30 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 53 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 56 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°