Un titlul ca Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane (Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011), ar putea părea pretenţios şi frigid din două direcţii. Odată din cauza adjectivului critic, a doua oară pentru că unii cititori sigur se vor întreba dacă chiar există material pentru un asemenea dicţionar limitat la "contemporaneităţi" judeţene. Emanuela Ilie este o universitară specializată în didactica literaturii române, care a cucerit vertiginos şi versantul criticii, mai ales cea de poezie. Ea nu se mulţumeşte să întocmească fişe bio-bibliografice ale autorilor selectaţi şi să adune câteva opinii critice. În continuarea volumului Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani. Dicţionar 1945-2008 al lui Nicolae Busuioc şi Florentin Busuioc, autoarea analizează cu perspicacitate şi acribie operele poeţilor. Despre multe dintre ele scrisese deja cronici în special în Convorbiri literare şi Timpul, aşa că abordarea nu este una diacronică doar. Tocmai pentru că a scris la cald şi a participat la destinul unor cărţi, vocabularul tehnic, chiar elitist al dicţionarului primeşte alte conotaţii. Făcând critică de întâmpinare, Emanuela Ilie şi-a impus un ton impersonal, obiectiv, care să o salveze de orice acuze de parti-pris. Cum mi-a mărturisit ea însăşi, Dicţionarul acesta nu i-a adus recunoştinţă din partea barzilor ieşeni, ba din contră. Probabil aici se poate percepe o uşoară diferenţă între centru şi ex-centru. Centrul este alcătuit din mai puţini actanţi în zona lirică, ceea ce are ca efect relaxarea perspectivei. Centrul este mai balcanic, mai à la legère în comparaţie cu ex-centrul. Apoi, volumul acesta de aproape 330 de pagini nu este înfăptuit cu chin. Cei selectaţi sunt realmente interesanţi. Şi atunci mă întreb de unde atâta jeluire lângă patul de suferinţă al poeziei contemporane, când un singur oraş produce o asemenea recoltă de inspiraţi pe o