carbon

Visam prin noiembrie nouăzeci şi trei că mă priveam în oglindă

Şi-mi cădeau sfărmicioşi dinţii din gură

Astăzi, ehei, într-adevăr, ei se clatină, mă dor, vor cădea.

Într-atât, venind din viitor, cum se tot zice, bătrâneţea

Se anunţă cu un vis urât, până să cadă peste mine şi c-o nuia

De carbon

Să mă despice.

fără împrejurimi

Înainte de masă e pregătirea mesei de azi de mâine şi apoi

Timp mult în trecere

În iulie am înnebunit: am absolvit cursul întreg de poezie

Azi am vorbit iarăşi despre daruri

Astă-seară am vorbit cu mama: moartea e un mic detaliu, trece

Şi acest Crăciun. Mai nimeni nu mă caută

Pe mai nimeni nu caut

Constat doar cum se strică în jur lucrurile la rece

Întârzii cât pot în somn, sunt precaut

Mă închipui numai în împrejurări, nu mai am împrejurimi

clip

Un bătrân burduhănos îneacă două bătrâne care-ncurcă lumea. De

Bună voie le îneacă. Şi mai ce?

Şi sunt vestit că după ce la va fi aşezat în fundul bazinului

El va ieşi să mergem împreună

La o mare petrecere în Kosovo, cu basculanta, o maşină

Puternică şi capricioasă

O viaţă aproape întreagă am visat-o şi acum, că o am, iată

N-o pot opri la timp. Mi se încurcă măruntaiele mele

Cu măruntaiele ei. Când mă voi trezi

Îi voi da înconjur privind mirat cauciucurile sângeroase şi

Oscioarele roz ale turmei de miei

alte planuri

Îmi tot fac planuri cu porumbeii de iarnă. Ce Dumnezeu văd ei? Ăla

Negru e mânios pe porumbiţa albă cu pistrui stacojii

În viaţa lor de noapte de tot neîmplinită

Am fumat şi ultima ţigară în imperiu, ei gânguresc şi parcă vor ceva

Va veni Dumneaei , iar domniile lor

Vor schimba doar locul somnului @N_P