Vineri, lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea împreună cu cei ai Postului de Poliţie Crişan şi ai Serviciului de Intervenţie Rapidă au desfăşurat o acţiune pe raza Crişan, reuşind depistarea a doi urmăriţi general.
Munteanu Renato (25 ani) şi Cuciuc Valentin (24 ani), ambii din Crişan, care posedau mandate de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de şapte ani şi jumătate pentru comiterea unei tentative de omor, în anul 2009. Cei doi sunt acum în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Renato Munteanu şi Valentin Cuciuc din Caraorman (comuna Crişan) au fost condamnaţi de Tribunalul Tulcea la trei ani de închisoare cu suspendare. În noiembrie 2011 Curtea de Apel a casat sentinţa şi i-a trimis în puşcărie pe cei doi: au primit câte şapte ani şi jumătate de închisoare.
Fapta
În iulie 2009, cei doi au încercat să îi omoare pe cei care le-au agăţat plasele montate ilegal. Ion Karol Constandache, localnic din Caraorman, avea musafiri: pe cumnatul Dănuţ Măhăilă şi prietena lui, Roxana Corsei. A ieşit împreună cu soţia, Ionela, şi cu cei doi musafiri la o plimbare cu barca prin deltă şi, la întoarcerea spre casă, pe canalul Caraorman, au agăţat plasele montate ilegal pentru pescuit de inculpaţii Renato Munteanu şi Valentin Cuciuc.
Supăraţi că ambarcaţiunea în care se aflau victimele au rupt plasa de pescuit, cei doi inculpaţi s-au decis să plece în urmărirea acestora cu ambarcaţiunea. Având un motor puternic, au ajuns ambarcaţiunea în care se aflau victimele.
Motor de 25 de cai versus motor de 6 cai
Valentin Cuciuc nu a reuşit să lovească cu ramele bărbaţii, aşa că l-a îndemnat pe Renato Munteanu, care se afla la conducerea ambarcaţiunii, să urce cu aceasta peste ambarcaţiunea în care se aflau victimele. Renato a accelerat brusc motorul de 25 C.P., lovin