Să ne imaginăm o clipă cum ar suna, pentru un librar care se respectă, solicitarea unui cumpărător oarecare: „Cumpăr şi eu Morţii Mă-tii“. Sau cum ar reacţiona o editură mainstream în faţa propunerii de publicare a unui asemenea titlu (sîntem mult mai puţin emancipaţi decît ne place să credem…). Deja, în 2010, organizatorii Tîrgului Gaudeamus i-au cenzurat romanului cu pricina titlul în revista-program: nu era educativ. Numai că sub acest titlu-şoc, al unei înjurături ce-l loveşte-n plină figură pe ipocritul cititor, un cristian, alias Cristian Cosma, ne întinde o capcană. Anunţat prin publicarea fragmentară în cîteva antologii şi reviste literare, romanul său de debut, publicat la editura pe care o conduce, este, înainte de orice, cartea unei revolte genuine în faţa vieţii (şi a morţii), definitorie pentru psihologia unei generaţii literare.
De vreo 15 ani încoace, de cînd, ca student bibliolog, împărţea pe holurile Facultăţii de Litere din Bucureşti revista-experiment Radical din cap pătrat, urmată de edituri în regie proprie (fără ISBN) unde a scos numeroase microvolume ale noilor poeţi, un cristian s-a ilustrat ca un bun manager cultural pe speze proprii, dedicat trup şi suflet literaturii vii. A fost, totodată, „sufletul“ organizatoric al fracturismului şi al predouămiismului poetic din faza lui underground, alături de Marius Ianuş sau Ionuţ Chiva, pe care i-a însoţit în tot felul de proteste antiestablishment. Iată însă că, la 35 de ani, fostul copil teribil, aflat acum în pragul instituţionalizării, iese, editorial, din penumbră şi depune mărturie, sub masca şcolerului de pe copertă desenat de Laurenţiu Midvichi şi cu deplină acoperire în textul de pe coperta a patra, care sună astfel: „Sînt un cristian şi literatura română scrie pe mine… Chiar dacă, păcatele mele, nu sînt scriitor. Dacă nu înţelegi, citeşte (’n) Morţii Mă-tii. Nerecomandat
