O ieşire a Greciei din zona euro ar însemna de fapt declararea unui faliment efectiv, apreciază economistul Daniel Dăianu, consilier de stat în cadrul Aparatului Propriu de Lucru al primului-ministru, într-un interviu la RFI. Sursa: evz
"Grecia este într-un faliment organizat al economiei, care este ţinută pe perfuzii. Declararea efectivă a falimentului ar însemna pentru grupuri bancare europene, pentru alte ţări membre ale Uniunii Europene consemnarea de pierderi efective. (...) Pierderile devenite efective ar scoate la iveală o deteriorare puternică a bilanţurilor", a declarat profesorul Daniel Dăianu.
El atrage atenţia că mai există un risc, dacă Grecia iese din zona euro, şi anume contagiunea. "Intervine un alt aspect, o accentuare a contagiunii, cu repercusiuni majore, întrucât Grecia este o parte mică a Uniunii Europene, a zonei euro, în timp ce dacă procesul de contaminare ia amploare, este foarte complicat a-l stăvili, atunci când se pune problema unei ţări precum Spania. Nu mai vorbesc de Italia", a spus analistul economic.
Cum se vor limita stricăciunile?
"Dincolo de contaminare, este crearea precedentului. Părinţii fondatori ai zonei euro nu au vrut să gândească la posibilitatea unei ieşiri din zona euro, pentru că de aceea nici aranjamentele nu au fost potrivite şi pentru un asemenea scenariu. Ieşirea Greciei ar crea un precedent. Nu puţini se vor întreba ce se va întâmpla cu Portugalia", a afirmat Dăianu.
În opinia sa, "marea provocare este cum se vor limita stricăciunile, fie că Grecia rămâne în zona euro, fie că iese".
Potrivit consilierului de stat, România ar putea fi "copleşită" de situaţia de pe pieţe. "Finanţele publice ale României sunt într-o stare mult mai bună decât cu ani în urmă. (...) Dar România poate fi copleşită de ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare, iar dacă nu va