Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a transmis omologului său francez, Francois Hollande, că summitul G8, prevăzut în cursul serii la Camp David, se va axa pe căutarea unor modalităţi energice pentru susţinerea creşterii economice, informează AFP.
François Hollande a declarat că are opinii comune cu Barack Obama pe tema creşterii economice, subliniind că "Grecia trebuie să rămână în zona euro".
"Pe tema creşterii economice, eu şi preşedintele Obama avem idei convergente; de asemenea, amândoi suntem de acord că Grecia trebuie să rămână în zona euro", a subliniat Hollande.
Hollande i-a reamintit lui Obama că el a promis în campania electorală din Franţa retragerea trupelor franceze din Afganistan până la sfârşitul anului 2012.
"I-am reamintit preşedintelui Obama că am făcut promisiunea retragerii trupelor combatante franceze până la sfârşitul anului 2012. I-am spus şi că va beneficia de susţinerea Franţei la misiunile din Afganistan sub altă formă", a precizat Hollande.
Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a transmis omologului său francez, Francois Hollande, că summitul G8, prevăzut în cursul serii la Camp David, se va axa pe căutarea unor modalităţi energice pentru susţinerea creşterii economice, informează AFP.
François Hollande a declarat că are opinii comune cu Barack Obama pe tema creşterii economice, subliniind că "Grecia trebuie să rămână în zona euro".
"Pe tema creşterii economice, eu şi preşedintele Obama avem idei convergente; de asemenea, amândoi suntem de acord că Grecia trebuie să rămână în zona euro", a subliniat Hollande.
Hollande i-a reamintit lui Obama că el a promis în campania electorală din Franţa retragerea trupelor franceze din Afganistan până la sfârşitul anului 2012.
"I-am reamintit preşedintelui Obama că am făcut promisiunea retragerii trupelor c