Am mai trecut în revistă, în această rubrică („Toponimie urbană”, în România literară, nr. 37, 21–27 septembrie 2005), denumirile glumeţe date de bucureş teni diferitelor monumente publice din oraşul lor.
Într-o lungă tradiţie, care a produs pe la sfârşitul secolului al XIX-lea denumirea chibritul lui Pache (pentru monumentul Independenţei din faţa Ateneului) şi cu decenii în urmă piatra crăcănată (pentru Arcul de Triumf), s-au impus în ultimii ani mai alesnasturele sau biscuitele („Crucea secolului”, de Paul Neagu) şi ţeapa cu cartof („Memorialul Renaşterii”, de Alexandru Ghilduş). În multe cazuri, continuă oscilaţia între formulele concurente: „au mutat nasturele...” (forum.metrouusor.com, 11.05.2011), dar: „Piaţa Charles de Gaulle a rămas fără «biscuitele» din mijloc” (b265.realitatea.net, 6.02.2011). Alături de sintagma ţeapa (sau ţepuşa) cu cartof, circulă scobitoarea cu măslină (Adevărul, 20.04.2010), precum şi alte metafore, unele mai greu reproductibile. A mai fost înregistrată şi denumirea Chelioşii, atribuită pieselor din „Monumentul întemeietorilor Uniunii Europene”, din Parcul Herăstrău: „au poreclit grupul de statui «Chelioşii»” (Adevărul, 20.04.2010); „Aleea chelioşilor (Aleea Trandafirilor), cea cu piatră mărunţită” (amfostacolo.ro). În apropiere, se află Ospătarul sau Chelnerul (statuia lui Charles De Gaulle, din piaţa cu acelaşi nume): „datorită piesei textile nedefinite care atârnă pe braţul său drept, statuia este «alintată» Ospătarul” (wikipedia); „Bucureştenii mai hâtri au numit-o «chelnerul»” (wikimapia. org). Chiar în absenţa unui nume fixat, statuile primesc descrieri care le pun în evidenţă ridicolul involuntar: „Nicolae Bălcescu ieşind din cavou fix în mijlocul fântânii la Piaţa Pache Protopopescu” (rezistenta.net). Încercarea de a stabiliza câte un nume neoficial se poate vedea într-un fragment care asociază ultimele două c
