Povestea lui Lulu şi a surorii sale, scăpate amîndouă prin miracol de la Auschwitz, avea să fie însă tulbure şi complicată pînă la sfîrşit. Ieşirea din lagăr n-a adus automat fericirea, dimpotrivă.
La început au ajuns, spre norocul lor, forţă de muncă uşor de exploatat într-o fabrică de armament, cînd frontul se apropia de lagăr. Auschwitzul a însemnat pentru cele două fete traversarea unui coşmar, cu moarte, suferinţă fizică şi spaimă continuă; s-au trezit din el peste un an, reintrînd aparent în viaţa normală. Aflăm însă din cartea Gabrielei Landwehr, Şi Pilat şi-a spălat mîinile..., lucruri neaşteptate. Dacă simpla consemnare a cotidianului ne cufundă instantaneu în irealitatea neagră, ceea ce s-a întîmplat cu Lulu după eliberarea de către angloamericani deschide alt capitol surprinzător.
Eroina de la Auschwitz a nimerit în diferite lagăre de tranzit, organizate de trupele aliate ce ocupaseră Germania. Aici – surpriză: lagărele aliate i-au lăsat tinerei de 20 de ani o amintire nu cu mult mai bună decît lagărul morţii din care tocmai ieşise. E drept că soldaţii americani le vorbeau civilizat, e drept că frica de moarte dispăruse; dar mîncarea era tot proastă, interdicţia de a ieşi din perimetrul permis continua să existe, programul strict fixat de alţii trebuia numaidecît îndeplinit, uneori soldaţii se purtau violent cu deţinutele etc. În sensul perceperii umane a realităţii imediate, acest episod merită să fie reţinut: lipsiţi de perspectivă temporală, cei abia scăpaţi de la Auschwitz nu vedeau o deosebire esenţială între lagărul de exterminare şi lagărul de tranzit anglo-american! Mă întreb cum ar fi reacţionat dacă ar fi ajuns în lagăre sovietice, adică în Gulag (ceea ce chiar li s-a întîmplat unora dintre ele). E drept însă că atunci, în 1945, dimensiunea reală a Auschwitz-ului nu fusese încă realizată de nimeni.
Întrebată în cele d
