Reconstituirea vieţii de zi cu zi a Bucureştior dintre cele două razboaie mondiale ar fi imposibilă fără tezaurul de imagini lăsat de fotograful Nicolae lonescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer, Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine bucureştene. Ca viziune, însă, între creaţiile lor şi cele ale lui Nicolae lonescu este aceeaşi distanţă ca între o pictură academică şi una impresionistă. Deşi fotograflile lui Nicolae lonescu sunt cunoscute, de mulţi chiar foarte bine, dovadă abundenţa lor în lucrările consecrate Capitalei, viaţa acestui artist pare să nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv in plus pentru a-l evoca aici.

Născut în prima zi de noiembrie 1903, Nicolae lonescu a urmat cursurile primare şi gimnaziale la Şcoala "Enăchiţă Văcărescu", una dintre cele mai vechi din Bucuresti, situată lânga intersecţia Căii Şerban Vodă cu Bulevardul Neatâmarii, astăzi Mărăşeşti. Şcoala se găsea la doi paşi de Mitropolie şi de Piaţa Unirii, locurile pe care le va imortaliza mai târziu pe pelicula fotografică. Invecinarea cu unele cartiere negustoreşti, ca Rahova, Radu-Vodă şi Văcăreşti, sau rău famate, precum "Crucea de Piatră" şi "Flămânzii", cu zonele industriale Filaret, unde se afla uzina Wolf, şi Lânariei, cu Uzinele Lemaître şi fabricile de încălţăminte, i-au revelat o tipologie umană şi cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului război mondial l-a împiedicat pe elevul Nicolae lonescu să se înscrie la liceu. În timpul ocupaţiei străine a fost obligat să se întreţină singur, angajându-se ucenic la tipografia "Fortuna". În 1918 a ajuns zeţar sub îndrumarea lui Dimitrie Demetrian, unul dintre specialiştii eminenţi, care se perfecţionase în Germania şi pe care î1 evoca astfel: "Mă lua la el acasă duminicile şi, cu o bunăvoinţă de părinte, îmi punea la dispoziţie colecţii de ani întregi din reviste de specialitate germane