Principalii furnizori de gaze din Marea Caspică au fost deja anunţaţi în această privinţă
Conducta va trece prin Bulgaria, pe o lungime de 412 km, România - 469 km, Ungaria - 384 km şi Austria - 47 km
Acţionarii Nabucco au informat ieri potenţialii furnizori din zona Mării Caspice că iau în calcul varianta Nabucco Veste, care se referă la realizarea unei conducte de trei ori mai scurte decât cea luată în calcul iniţial. "Suntem convinşi că am înaintat Consorţiului Shah Deniz II o propunere competitivă şi cuprinzătoare, şi că această propunere constituie o soluţie avantajoasă atât pentru acţionarii noştri, cât şi pentru furnizori", a declarat, într-un comunicat, directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek.
Nabucco Vest este conceptul revizuit al Nabucco şi vizează transportul gazelor naturale din regiunea caspică, începând de la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia până la Baumgarten (Austria). Noua variantă de conductă are o lungime de 1.300 kilometri, faţă de 3.900 kilometri în proiectul iniţial. Conducta va trece prin Bulgaria, pe o lungime de 412 km, România - 469 km, Ungaria - 384 km şi Austria - 47 km.
Zăcămintele de gaze de la Shah Deniz II au fost descoperite în 1999 şi se află în zona de apă adâncă a Mării Caspice, la 70 kilometri de capitala Azerbaidjanului, Baku.
Prima fază a dezvoltării zăcământului, denumită Shah Deniz 1, a început în 2006. Producţia estimată pentru aceasta este de 9 miliarde metri cubi de gaze.
Rezervele totale de gaze ale zăcămintelor Shah Deniz sunt estimate la 1,2 trilioane de metri cubi de gaze.
Faza a doua a exploatării acestui zăcământ este denumită Shah Deniz II. Lucrările sunt derulate de un consorţiu format din companiile BP (Marea Britanie, 25,5% din titluri), Statoil (Norvegia, 25,5%), Socar (Azerbaidjan, 10%), Total (Franţa, 10%), LukAgip (societate