In ultimii 20 de ani, mii de medici au iesit din sistem, plecand, cei mai multi dintre ei, in strainatate.

Numerosi profesori au abandonat, la randul lor, invatamantul, preferand sa devina slujbasi la privat, in orice alta meserie mai bine platita decat munca la catedra. Nu mai vorbim despre cati studenti de valoare au preferat oportunitatea unei burse in strainatate si au ramas acolo. Este si cazul celor mai buni cercetatori ai nostri, care, obositi sa traga dupa ei tot nepotismul si toata birocratia din Romania, sa lupte impotriva politicianismului si a proastei gestionari a resurselor, au luat si ei drumul Occidentului. Dintre cei care au ramas in tara, unii au ales calea oportunismului marunt sau a spagii grosolane, altii s-au resemnat si-au ajuns sa-si traiasca saptamanile de munca cu gandul la pauzele de masa si de fumat sau la izbavitoarea ora 5 dupa-amiaza, la ultimele barfulite de coridor si micile tabieturi de dinainte de "spartul usii". Toate astea cu o exceptie uriasa: Octavian Bellu, alchimistul gimnasticii romanesti. Un incapatanat care a ramas in sistem, care a performat in Romania post-decembrista, care a revenit cu o motivatie nebuneasca la munca lui, riscand totul, si imagine, si nervi, si sanatate, la varsta la care nu mai avea nimic de demonstrat nimanui.

Succesul fulminant al echipei de gimnastica a lui Octavian Bellu la Europenele de la Bruxelles e succesul rarisim si, tocmai de aceea, exemplar, al unui om din sistem, impotriva sistemului insusi. E succesul unui om care nu a incetat sa lucreze si sa parieze pe Romania si pe talentele sale, chiar daca a avut in jurul lui si, uneori, impotriva sa, toate problemele care ii uzeaza pe functionarii din tara noastra: un sistem care nu pune baza pe cultivarea talentelor, care investeste prost putinii bani de care dispune, care nu premiaza valoarea asa cum ar trebui, un sistem care incur