Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.500 de brăileni şi-au găsit de lucru

Publicat in Vocea Brailei, vineri 18 mai 2012 ·

* în primele patru luni ale anului au fost cuprinse în măsuri active peste 3.400 persoane* dintre acestea, circa 1.500 şi-au găsit de lucru * rata şomajului a fost de 5,37%, cu 0,61 puncte procentuale mai mare decât cea de la nivel naţional

Peste 1.500 de brăileni au reuşit să se angajeze în primele 4 luni ale anului, în urma activităţilor desfăşurate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Astfel, de la începutul anului au fost cuprinse în măsuri active peste 3.400 persoane, iar 1.566 au dobândit statutul de persoană ocupată.

În evidenţa AJOFM Brăila, la data de 30 aprilie se aflau înregistraţi 7.244 şomeri, mai puţin cu 1.597 persoane decât la aceeaşi dată a anului anterior. Rata şomajului a fost de 5,37%, cu 0,39 puncte procentuale mai scăzută decât la finele lunii anterioare, dar cu 0,61 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată la nivel naţional. Structura şomerilor pe niveluri de pregătire s-a prezentat astfel: 79,8% au nivel de pregătire primar, gimnazial şi profesional/şcoala de arte şi meserii, 13,9% au nivel de pregătire liceal /postliceal şi 6,3% au nivel de pregătire universitar. Din totalul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Brăila, la data menţionată, femei sunt 38,3%, iar bărbaţi 61,7%. De asemenea, trebuie precizat că şomerii proveniţi din mediul rural reprezintă 60,4% din total, iar din mediul urban 39,6%. În continuare se menţine foarte mare procentul şomerilor neindemnizaţi, respectiv 73,2%, în timp ce şomeri indemnizaţi sunt numai 26,8%. Analizând structura pe grupe de vârstă a şomerilor, se observă că ponderea cea mai ridicată este deţinută de persoanele cu vârsta între 40 şi 49 ani şi cele cu vârsta între 30 şi 39 de ani. Concret, 11,9% aveau vârsta sub 25 ani, 7,5% între 25-29 ani, 25,8 % între 30-39 ani, 26,8% cu vârsta între 40-49 ani, 13,7% între 50-55 ani iar 14,3% cu vârsta mai mare de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 46 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 11 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°