Sala Debussy a fost plina la prima proiectie de presa a filmului lui Cristian Mungiu si, desi cateva voci au huiduit la sfarsit, majoritatea jurnalistilor a aplaudat. Mai important e ca in timpul proiectiei s-a stat intr-o tacere mormantala. Langa mine, o rusoaica a tinut jumatate din film mana la gura. "Dupa dealuri" e cel mai compact film vazut pana acum in Competitia Oficiala si primul cu sanse la premiul cel mare.
Cristian Mungiu, care a filmat sub radar iarna trecuta (stiind sa intoarca in favoarea sa necazul ninsorilor abundente, caci actiunea filmului se petrece spre Paste), s-a gandit la toate, inclusiv la faptul ca jurnalistii nu trebuiau sa stie dinaintea proiectiei ce e cu filmul sau.
Nu transpirase nimic in afara unui scurt sinopsis oficial si a unui teaser de 20 de secunde lansat pe youtube acum patru zile din care - deoarece in cadru indepartat niste maici carau ceva pe umeri, prin zapada si in zgomot de clopote -, nu se intelegea mare lucru. Sala a fost plina la prima proiectie, desfasurata de la ora 20, ora Romaniei. Caietele de presa au ajuns in mana jurnalistilor de-abia dupa film, cand acestia au iesit mai degraba muti din Sala Debussy - de aceea, probabil, aplauzele nu extrem de entuziaste si nici indelungate.
"Dupa coline" nu e genul de film care sa te faca sa exulti de buna dispozitie, ca dupa "The Artist". Cele doua ore si jumatate nu trec greu, dar sunt suficiente pentru a construi gradat un fel de "Moartea domnului Lazarescu" la feminin, cu un final care se apropie de "Politist, adjectiv" sau de "Aurora" , dar care se integreaza perfect in universul tematic deschis de "4 luni, 3 saptamani si 2 zile".
Sunt multe legaturile cu deja clasicul "432". Din nou, povestea sta pe prietenia dintre doua fete (interpretate de excelentele debutante in lungmetraj Cosmina Stratan si Cristina Flutur), d
