Reprezentanții Aeroportul Internaţional Traian Vuia Timișoara cer indentificarea autorului care a clonat adresa de e-mail office@aerotim.ro şi a trimis un mesaj către mass media prin care anunţa o conferinţă de presă despre “demisia” directorului.
Hackerul au folosit adresa de e-mail office@aerotim.ro, pentru expedierea unui mesaj conţinând informaţii false. E-mailul purta semnătura purtătorului de cuvânt al instituţiei şi a fost trimis către redacţia mai multor instituţii media: agenţii de presă, televiziuni naţionale şi locale, radiouri regionale şi naţionale, ziare locale şi naţionale precum şi la multe site-uri de ştiri.
“În data de 18 mai 2012, începând cu ora 10, Aeroportul Traian Vuia organizează în Salonul Oficial conferința de presă cu tema încetare contract de mandat al directorului general și modificare organigramă de funcționare”, se arată în comunicatul trimis de hacker.
În urma cercetărilor realizate de specialiştii de la Biroul IT şi Comunicaţii, din cadrul AIT TV a rezultat că expeditorul a folosit un server privat, nu cel al aeroportului.
„Credem că prin aceste mijloace se urmăreşte denigrarea Aeroportului Internaţional Timişoara, de aceea am insistat ca imediat să luăm toate măsurile legale. Biroul juridic a formulat şi a depus o plângere penală în acest sens”, a declarat Cornel Sămărtinean, directorul aeroportului.