Devine din ce în ce mai evident că vechea ordine familială de tip burghez, în care căsătoria și creșterea copilului sunt elemente esențiale în societate, deasupra fericirii membrilor familiei, devine depășită. Copiii apar, în ultima vreme, din întâmplare, în familii disfuncționale ca expresie a unei inerții mai degrabă decât expresia dorinței de extindere a familiei. Copilul se află în posesia părintelui, iar acesta din urmă îl poate folosi după bunul plac.
Emanciparea femeilor și obținerea egalității între sexe a cutremurat bazele instituției familiale, având în vedere că rolul fiecărui membru al familiei, precum și ordinea patriarhală au fost schimbate. Egalitatea între sexe a însemnat, pe lângă câștigarea independenței financiare a femeii și mobilitatea acesteia.
Despre căsătorie, în zilele noastre
Căsătoria în ziua de astăzi, așa cum observa sociologul Mark Poster, în lucrarea „O teorie critică a familiei", nu mai este un lucru practic și necesar, ci este expresia unei comuniuni a minții, a nevoii de atenție și grijă față de sentimentele celuilalt, întotdeauna reciproce. Adăugând acestei greutăți cerința exclusivității, obținem rezultatul căsătoriilor ca lanțuri de nesuportat. Și, totuși, în tot acest amalgam cuplurile ajung să aibă copii, nu din datorie față de societate, ci din dorința de a nu se simți singuri. Adeseori, așa cum observă și Poster, copilul este nevoie de a avea pe cineva pe care să îl poți iubi necondiționat și care să îți ofere o relație exclusivă.
Copiii sunt abuzați de părinți bătuți la rândul lor
Psihologul Ruxandra Marcu, care a lucrat în cadrul Direcției Generale de Protecție a Copilului, a explicat pentru „Adevărul" că motivele violenței părinților sunt fie interne - traume suferite în copilărie sau adolescență - sau se datorează factorilor externi - problemele financiare și stresul zilei de mâine. Toate acest