O datorie morală l-a îndemnat pe profesorul Constantin Stănică, din Orodel, să povestească cititorilor Arhivelor Olteniei despre vestigiile dacice de pe malul oltenesc al Dunării
Constantin Stănică a decis, în 1923, după o vizită în zonă, să scrie despre asta fiindcă „nimeni nu a făcut-o încă până azi; o încep eu cu credinţa că se vor găsi cari să mă completeze“. Documentele, dar şi propriu-i spirit de observaţie i-au arătat profesorului că „lângă comuna Cetatea de pe malul Dunării au fost odinioară cetăţi întărite, constituind probabil un cap de pod peste Dunăre. Unde a fost vechea cetate dela care-şi trage numele comuna, nu am putut afla. Dar pe când la Cetatea abia numele ne mai aminteşte ce a fost odinioară, nu tot aşa stă lucrul şi de aci încolo. Pe distanţa dela Cetatea la noul oraş Pleniţa, aşezat chiar la ultima depresiune a dealurilor, se întinde o câmpie netedă, ondulată unde şi unde cu câte o movilă, sau un lanţ întreg de movile, rămăşiţe ori a unor preistorice dolmeni, ori a dunelor formate odinioară de nisipul călător. Nimeni însă nu indică azi locul vre unei aşezări omeneşti, până în vecinătatea acestui nou oraş“.
O vale strâmtă ca o tăietură de cuţit
La nord-vest de Pleniţa şi perpendicular pe dealurile şi văile ce mergeau paralele de la est la vest, „se deschide ca o tăetură de cuţit o vale strâmtă, prin care şerpuieşte o cale veche. Pe aci trebue să fi fost odinioară drumul de circulaţie dela Sud la Nord şi viceversa. Capul de sud al acestui mic defileu este şi azi mascat cu o pădure, «Pădurea Poenii», care odinioară cuprindea toate împrejurimile. La sud de pădure se află aşezarea de dată recentă a satului «Castrele Traiane», numire dată după castrele din vecinătate. Chiar în marginea de S-E a satului se află un astfel de castru, în formă eliptică, aproape rotundă, cu diametrul mare“.
De acolo, drept spre sud, l
