Nu-i plac premiile. Nu este interesat nici de Gopo, nici de Oscar sau de orice alt premiu. Regizorul Cristi Puiu are un fel diferit de a vedea lucrurile. Iar experiența de actor din ”Aurora”, cel mai bun film la cea de-a şasea ediţie a galei Gopo, l-a determinat să ia o decizie radicală: nu va mai juca niciodată.

Capital: Cum s-au împăcat rolul de actor și rolul de regizor?

Cristi Puiu: Povestea filmului, și nu neapărat povestea, dar mai ales conceptul nu avea cum să se lege de relația tradițională regizor-actor. E o poveste extrem de personală și era obligatoriu să fiu eu personajul principal. Discursul din spatele filmului, filozofia din spatele lui, și anume punctul de plecare, care era constatarea faptului că fiecare dintre noi trăim în propriul nostru cap m-a obligat să asum această poziție și să dau corp cumva acestui concept, asumând totul cap coadă. Și nu a fost deloc ușor, a fost îngrozitor de greu. Motiv pentru care nu o să mai joc niciodată. Nu mi-am propus niciodată să fac actorie, deși am făcut acest lucru în școală, am jucat. Dar acum era absolut necesar ca lucrurile să se întâmple așa. Fabricarea unui film este extraordinar de costisitoare din punct de vedere financiar, dar și din punct de vedere uman. Mă refer la energia consumată în momentul în care apare situația asta nouă în care regizorul și joacă: energia consumată se triplează. Sunt foarte multe solicitări de natură extrem de diferită pentru că tu, ca regizor, trebuie să controlezi, să supervizezi toate departamenetele și, pe măsură ce filmarea avansează, oboseala crește exponențial și atunci devine foarte greu de gestionat poziția personajului, pentru că personajul trebuie să aibă propria lui stare. Iar propria stare a personajului nu se suprapune în mod obligatoriu pe starea pe care o are regizorul la filmare, angoasat și chinuit și ingrijorat la fiecare pas de lucruri legate