Cântăreaţa de muzică populară ar putea fi externată de la Spitalul Militar, unde era internată încă de miercuri, fiind suspectată că ar fi suferit o comoţie cerebrală.
Fostul senator PRM, în perioada 2004-2008 se pare că se simte mai bine, iar medicii au anunţat că artista ar putea fi chiar externată în cursul zilei de sâmbătă. Iniţial s-a crezut că Irina Loghin ar fi suferit o comoţie cerebrală, dar în urma investigaţiilor medicilor de la Spitalul militar, s-a constatat că aceasta a suferit doar un puseu de tensiune, în timp ce alerga în parc alături de fiul ei.
Conform rtv.net, în cazul în care cântăreaţa de muzică populară nu se va simţi mai bine în cursul acestei zile, aceasta ar mai putea să rămână sub supraveghere la spital pentru câteva zile. Irina Loghin are acum venerabila vârstă de 73 de ani (fiind născută la 19 februarie 1939), astfel că medicii vor să se asigure că artista nu a păţit nimic deosebit de grav.