Crin Antonescu a declarat că USL trebuie să câştige alegerile de la Cluj-Napoca şi pentru că zona este una dintre "inimile profunde ale României", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu ne jucăm, suntem oameni serioşi. Am spus că facem o alianţă şi am făcut cea mai solidă alianţă politică din istoria României. Am spus că Victor Ponta va fi prim-ministru şi este şi va fi prim-ministru. Am spus că dacă rezistăm atunci când ne va fi mai greu, frontul se rupe în partea lor, iar oamenii sunt alături de noi şi au nevoie de noi, şi aşa a fost. Trebuie să câştigăm alegerile locale la Cluj, nu doar pentru că este una dintre inimile profunde ale României, ci şi pentru că aici se dă bătălia simbolică, ultima redută a regimului Băsescu. Nu Traian Băsescu în Palatul Cotroceni e ultima redută a propriului său regim, ci Emil Boc la Cluj", a spus Antonescu.
Liderul PNL i-a întrebat pe membrii şi simpatizanţii USL Cluj prezenţi la lansare dacă îşi doresc să devină Clujul "depozitul de deşeuri al PDL" sau să fie în prima linie a dezvoltării României, "motor, brand şi imagine, cu oameni ca Marga, Rus, Nicoară, Uioreanu".
Lansarea candidaţilor USL Cluj a avut loc la Cinematograful "Florin Piersic", unde, alături de Crin Antonescu, au fost prezenţi premierul Victor Ponta, liderul PC, Daniel Contantin, ministrul de Interne, Ioan Rus, parlamentari PNL, PSD şi PC.
Din partea USL, la Primăria Cluj candidează Marius Nicoară, iar la Consiliul Judeţean Horea Uioreanu, în timp ce fostul premier Emil Boc este candidatul PDL pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Sâmbătă seara, preşedintele PNL, Crin Antonescu, va participa, la Deva, alături de liderul PC, Daniel Constantin, şi la lansarea candidaţilor USL Hunedoara. Mircea Moloţ este candidatul USL la şefia Consiliului Judeţean Hunedoara, iar candidatul la Primăria Deva este Petru Mărginean