Iată o poveste imaginară care face trimitere către tinerele traficate: „Erau balauri la mine-n cameră. Se ascundeau sub pat sau le zăream capetele când deschideam dulapul. Mă luptam cu ei, dar uneori reuşeau să mă atingă şi atunci îmi pierdeam din puteri. Odată am ţipat cât am putut, dar mami şi tati nu m-au auzit. Nu ştiam ce să fac. M-am luptat singură cu ei mai multe ore, dar până la urmă au reuşit să mă prindă“. Întrebarea care se pune este: Dacă această întâmplare ar fi povestită de fetiţa ta sau de altă fetiţă care ţi-e dragă, cum ar arăta finalul poveştii?
Adolescentele şi tinerele sunt cele mai expuse riscului de a fi victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale. Dacă fetiţa ta s-ar lupta cu „balaurii“, tu ai auzi-o? Ştii să o asculţi chiar şi atunci când nu ştie cum să-ţi vorbească? Dacă eşti lângă ea, va simţi acest lucru chiar dacă are 6 ani sau 16, dar şi la 26 de ani. De fapt, la orice vârstă.
Poveşti cutremurătoare
Poveştile adevărate sunt şi mai cutremurătoare.
„Mi-a spus să merg cu el în Italia, chiar dacă nu aveam bani, acte. Mi-a spus că se ocupă de tot. Când am ajuns acolo, aveam deja 700 de euro datorie şi am fost obligată să muncesc. O altfel de muncă. Am ajuns să lucrez în stradă, prostituţie. Prima reacţie a fost să mă opun, dar am fost violată, bătută. Am fost lovită de nenumărate ori. Mi-au spus că, dacă nu îmi convine ceea ce vor ei cu mine, atunci mă omoară, mă pun în sac şi mă aruncă la gunoi. Mai erau şi alte fete acolo. Primiseră şi ele cele mai crunte bătăi. Fetele erau atât de speriate, şi atunci când auzeau paşi la uşă tremurau de frică. Eram bătute, abuzate, înfometate“.
Aceasta este o frântură din povestea reală a unei tinere traficate.
Recunoaşte pericolul, vezi cine sunt monştrii!
Aceste tinere care au trăit experienţe terifiante au spus ulterior că nu