O substanţă care se găseşte în anumite verdeţuri, apigenina, are efect dovedit împotriva celulelor canceroase.
Substanţa se găseşte mai ales în pătrunjel şi în tulpinile de ţelină şi mai multe studii i-au demonstrat proprietăţile anticancer.
Cel mai recent dintre ele a fost realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Missouri pe animale de laborator. În cadrul cercetării, mai mulţi şoricei cărora li s-au implantat celule mamare canceroase au fost trataţi cu apigenină.
Citeşte şi:
Încă nu ştim să ne spălăm pe dinţi! Vezi care este metoda corectă
Cremele de plajă pot cauza probleme ginecologice
Grăbeşte decesul celulelor bolnave
La finalul studiului, cercetătorii au observat că apigenina a încetinit înmulţirea celulelor canceroase. „Acest lucru s-a întâmplat în trei moduri: prin inducerea decesului celular, prin inhibarea proliferării celulare şi prin reducerea expresiei genei asociate cu creşterea tumorilor canceroase", a declarat profesorul de ştiinţe biomedicale Salman Hyder, coordonatorul studiului.
„Şi vasele de sânge care alimentau tumoarea au scăzut în diametru în cazul şoarecilor trataţi cu apigenină. Vasele mai înguste înseamnă un flux sangvin şi nutritiv redus la nivelul celulelor canceroase şi «înfometarea» acestora", a completat specialistul.
La ce fel de tulburări este expus omul hi-tech