Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa, incidentul a fost anunţat prin 112, iar la faţa locului a mers o ambulanţă din Urziceni.
Medicii au constatat decesul bărbatului de 52 de ani, care era parţial carbonizat, în timp ce celălalt localnic, în vârstă de 67 de ani, era conştient, având arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului. Acesta a fost dus iniţial la Spitalul Municipal Urziceni, după care a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Arşi din Capitală.
Primele cercetări ale politiştilor arată că localnicii se aflau cu vacile la pe izlazul comunal, fiind loviţi de un fulger.
Judeţul Ialomiţa este sub avertizare de cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, de sâmbătă dimineaţă, de la ora 10.00, şi până duminică la ora 21.00.