Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintele PNL, Crin Antonescu: ”naționalismul nu înseamnă îngustime, obscurantism, izolare”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Prezent la Târgu-Mureș, cu ocazia lansării candidaților USL în cursa pentru conducerea administrației locale mureșene, președintele PNL a vorbit despre ce-și propune alianța politică din care face parte la alegerile de luna viitoare.

Acesta a declarat că ”Uniunea Social Liberală nu mai este o idee în mintea, în sufletul a trei-cinci-zece oameni, ci este opțiunea politică a majorității românilor. Astăzi pot spune că Uniunea Social Liberală există în toate județele țării, ba poate că în toate localitățile țării, chiar dacă nu au ca la Mureș liste comune. Astăzi pot spune că liberali pe de-o parte, social-democrați pe de alta, nu știu dacă suntem mai buni sau mai răi decât eram, dar avem o experiență majoră în plus”.

Crin Antonescu a trecut apoi la problemele de ordin local ale Mureșului. ”Am fost la Târgu-Mureș nu demult. Eram în opoziție încă pe de-a-ntregul, pentru că parțial suntem și acum încă în opoziție, și am venit aici chemat de colegul, de prietenul meu Ciprian Dobre [...] am fost mai uniți ca niciodată în apărarea unor valori ale dumneavoastră, ca și ale noastre, am dat jos un guvern, pornind de aici, pornind de la UMF, pornind de la comunitatea românească din Târgu-Mureș și din Transilvania. Și pentru asta îl felicit încă o dată pe Ciprian Dobre, vă felicit pe dumneavoastră și vă mulțumesc tuturor!”.

Apoi au urmat câteva cuvinte referitoare la acuzațiile care i se aduc, conform cărora președintele PNL-ului este naționalist. ”Aș spune un singur lucru în legătură cu o acuzație caraghioasă care mi se tot aduce, și anume acuzația de naționalism. Nu pot să-i iau în serios atunci când ei mă acuză pe mine de naționalism. Ei știu foarte bine că eu, ca și toți parlamentarii și toți liderii de până acum ai Partidului Național Liberal suntem oameni care am făcut tot ce ne-a stat în putință și tot ceea ce era corect să facem pentru respectarea plu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 5 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 12 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 13 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°