Aliaţii vor să vadă ce rol al putea juca organizaţia în Afganistan şi după retragerea din 2014.
Cei 28 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice, reuniţi mâine şi luni la Chicago, şi-au stabilit temele de discuţie, dar trei dosare vor domina dezbaterile: războiul din Afganistan, programul nuclear iranian şi viitorul NATO. 60 de şefi de stat vor participa la summitul din acest an, considerat crucial şi cel mai mare din istoria organizaţiei.
Chicago va fi şi o rampă de lansare a iniţiativei denumită "apărarea inteligentă" a NATO, ce vizează promovarea unor proiecte de cooperare, majoritatea privind formarea şi antrenamentul, mai ales al piloţilor de elicopter şi al echipajelor de la sol.
Pe agenda de la Chicago se va căuta răspuns la o altă problemă majoră: viitorul Alianţei, confruntată azi cu mai multe provocări decât oricând. Prima ţine de retragerea trupelor combatante din Afganistan, până la finele lui 2014.
Implicarea Alianţei în această ţară, timp de 9 ani, a produs ceea ce unii au descris o oboseală colectivă printre europeni şi a pus sub semnul întrebării angrenarea NATO în conflicte din afara Europei. După ce misiunea din Afganistan se va încheia, NATO va rămâne fără o operaţiune majoră pentru prima dată în ultimii 20 de ani. A doua provocare este criza datoriei publice din Europa, care a obligat statele Alianţei să îşi diminueze cheltuielile militare. Înainte de izbucnirea crizei din Grecia, cheltuielile ţărilor NATO scăzuseră cu 21% în raport cu 1991.
În problema scutului antirachetă al SUA, NATO va anunţa finalizarea primei etape a acestui program
Citiți și: Traian Băsescu: "Pe agenda summitului NATO este declararea capacității interimare de apărare antirachetă"