Zilele recente au adus in prim-plan o mai veche dezbatere politica generata de pretentia presedintelui Traian Basescu de a reprezenta in exclusivitate Romania la reuniunile externe. De o parte si de alta a disputei politice s-au situat mai multe personalitati, mai mult sau mai putin (dez)interesate de miza intregii dezbateri si de efectele ei asupra politicii externe a Romaniei.
Cred, cu toate acestea, ca unele lucruri trebuie subliniate si ca unele elemente politice si institutionale sunt dincolo de interpretare sau de „maretia dreptului”, ca sa citez o declaratie recenta a unui specialist in constitutionalism. In primul rand, trebuie spus raspicat faptul ca nu exista reglementare europeana, fie in tratate (inclusiv Lisabona), fie in regulamentele interne ale Consiliului, care sa ceara prezenta exclusiva la Consilii a presedintelui sau a premierului. De aceea, reuniunea este a “sefilor de stat SAU de guvern. Fiecare stat a fost liber sa isi stabileasca practica reprezentarii (cine participa la Consiliu) sau a deciziei sale – Slovacia, de exemplu, nu a avut nicio problema sa sustina in fata partenerilor ca decizii majore nu pot fi adoptate in lipsa unui aprobari exprese, ulterioare, a Legislativului national.
Simplul fapt ca Traian Basescu a construit, dupa alegerea sa ca presedinte, o practica a reprezentarii Romaniei la nivel european – care nu a adus insa cele mai bune rezultate pentru Romania -, nu este un motiv ca aceasta stare de lucruri sa fie institutionalizata si mentinuta.
In aceeasi masura, chiar daca politicile discutate la nivelul Uniunii Europene nu sunt la fel de familiare in spatiul intern precum politica nationala de investitii sau cea din domeniul sanatatii ori educatiei, ele au in mod cert caracteristici care le separa de politica externa propriu-zisa. Nu negociem sau incheiem acorduri bilaterale, ci in acord cu parteneri ai ace
