Pentru a nu a mai adauga la veninul care intoxica societatea romaneasca o doza suplimentara, este bine sa discutam despre tema reprezentarii Romaniei la Consiliul European de pe 23 mai 2012 facand abstractie de sentimentele fata de Presedintele Basescu si Premierul Ponta. Problema nu este legata de calitatile si defectele celor doi ci de prevederile Constitutiei Romaniei. Mai mult, nu este vorba despre fetisizarea unui text de lege; desi este vorba chiar despre legea fundamentala precum si de faptul ca, de principiu, respectul legii primeaza asupra considerentelor de oportunitate.

Esential este faptul ca orice lege (inclusiv si poate, mai ales Constitutia) are o coerenta interna chemata a asigura coerenta fenomenului, procesului sau structurii pe care le disciplineaza. Or, modificarea spontana a competentelor unei institutii fara a modifica competentele si modul de operare ale celorlalte, strica macro-echilibrele lasand in afara gestiunii politice anumite spatii strategice sau supraaglomerand altele. Aplicarea Constitutiei nu tine, deci, doar de ideologie ci si de pragmatismul functionalitatii.

Acestea fiind spuse, sa mentionam ca problema reprezentarii externe nu este exclusiv romaneasca. Chiar la nivelul UE se manifesta serioase contradictii si tensiuni in materie. Ca si in cazul Romaniei, din jocul intereselor desfasurat in contextul unui anume raport de putere, au rezultat prevederi ale tratatelor europene creatoare de suprapuneri, confuzii si tensiuni.

Chiar si in regimurile semi-prezidentiale, precum Franta, unde lucrurile par mai clare, rivalitatea dintre seful statului si cel al guvernului a dat loc, pe terenul relatiilor internationale, unor momente penibile. In unele cazuri, precum cel al Poloniei din timpul Presedintelui Kacsinski, s-a ajuns la dezavuarea reciproca a demersurilor externe sau chiar la „confiscarea” aeronavei cu care un