Cînd tînjeam şi eu mai tare să pot scrie despre altceva decît plagiate şi incompatibilităţi la nivel înalt, ce să vezi, iată şi cazul Kovesi. O fi acum o modă a dezvăluirii de plagiate, altfel fiind destul de clar că nivelul lucrărilor academice produse prin această metodă plăcută şi rapidă este enorm.

Aşa că plagiez şi eu cîte ceva din ce îmi mai trece prin cap şi din discuţiile cu prietenii reali sau de pe FB. Una peste alta, reacţiile publice, cel puţin din afara politicii şi a intelectualilor/jurnalişti politizaţi, nu mi s-au părut prea exagerate, fie din obişnuinţă, deja, fie, să sperăm, dintr-o anumită maturitate. În schimb, apărarea procurorului general şi a conducătorului de doctorat este ridicolă.

În primul rînd, fiind o acuzaţie mai mult decît credibilă, singura apărare normală şi care să demonstreze un minim respect pentru public era demontarea detaliată a fiecărei acuzaţii în parte, referitoare la fiecare pasaj. Evident, Kovesi nu face asta, ci aruncă nişte bla-bla-uri la grămadă. Totuşi, să vedem ce e cu ele.

1. Ideea că în textul unei lucrări nu trebuie făcute trimiteri explicite şi nu trebuie folosite ghilimele cînd textul se referă la stadiul cercetării din domeniu este, evident, neavenită atunci cînd e vorba de pasaje reproduse identic.

2. Ideea că unele pasaje mari reluate identic nu constituie plagiat deoarece autorii acestor pasaje sînt citaţi la alte pagini sau la bibliografie este, evident, aberantă.

3. Ideea că unele pasaje nu sînt plagiate, deoarece autorii din care se acuză plagiatul le-ar fi luat ei înşişi din articole mai vechi ale lui Kovesi poate avea valoare doar dacă se precizează exact care, de unde şi cînd. Altfel, e doar perdea de fum.

4. Argumentul lui Kovesi şi al conducătorului ei de doctorat că pasajele preluate din texte cu caracter oficial nu constituie plagiat deoarece acestea nu fac obiectul